Un citat, cu sursa lui.

Actul făcut pentru altcineva de o persoană neînsărcinată — fuḍūlī — are mai multe categorii: Prima: există o nevoie de a acționa în bunul ori dreptul lui, iar încuviințarea lui nu poate fi obținută. Actul este permis fără autorizarea judecătorului. Dacă este ratificat, produce efecte pentru el; altfel, produce efecte pentru cel care l-a făcut. A doua: nevoia privește numai ducerea actului la îndeplinire. S-a spus că produce efecte, fie că este ratificat, fie că nu. Părerea mai cunoscută este că se aplică divergența. A treia: nu există nevoie nici de la început, nici pe parcurs. Potrivit școlii, actul este invalid. Dacă se susține validitatea, proprietatea este dobândită din momentul contractului ori din momentul ratificării? Există două păreri. Spun: prima este mai întemeiată și reprezintă analogia școlii în situațiile în care actul este valabil. În „al-Iqnāʿ”^[13] se spune însă: „Dacă se pronunță validitatea unui contract asupra căruia există divergență, precum actul persoanei neînsărcinate după ratificarea lui, el este valabil din momentul hotărârii, nu din momentul contractului”. Dacă omul dobândește proprietatea bunului cu ori fără contraprestație, are statutul persoanei neînsărcinate. Dacă însă a uzurpat bunul, potrivit școlii actele lui de dispoziție nu sunt valabile în niciun caz. A patra: actul făcut pentru altcineva prin asumarea unei obligații în sarcina acestuia. În căsătorie există divergența menționată; la fel și în alte chestiuni. S-a spus și că este valabil potrivit unei singure păreri. Dacă actul este ratificat, produce efecte pentru celălalt; altfel, îl obligă pe cel care l-a făcut. Dacă însă l-a numit pe celălalt în contract, potrivit școlii actul nu este valabil. Ori de câte ori actul este valabil, proprietatea se dobândește din momentul contractului. A cincea: omul acționează altfel decât în forma pentru care a fost autorizat. Dacă este un mod care ar fi primit în mod obișnuit, actul este valabil. Altfel, poartă răspunderea. S-a spus că validitatea este supusă divergenței. A șasea: omul acționează pentru altcineva folosind propriul bun. Potrivit școlii, actul este invalid. În „al-Muḥarrar”^[14] se spune că aceasta este o singură relatare. Altfel, este valabil să fie dedusă aplicarea divergenței. (Ibn Rajab, p. 417.)