Un citat, cu sursa lui.

**A cincea provizie:** cel care cheamă trebuie să înlăture barierele dintre el și oameni. Mulți dintre frații noștri care fac chemare, văzând oameni care săvârșesc un lucru condamnabil, se lasă îndemnați de zelul și de aversiunea față de acea faptă să nu se mai ducă la ei și să nu-i sfătuiască. Aceasta este o greșeală și nu ține deloc de înțelepciune. Înțelepciunea este să te duci, să chemi, să transmiți, să încurajezi prin făgăduința răsplății și să avertizezi asupra pedepsei. Să nu spui: „Aceștia sunt păcătoși, nu pot să stau în preajma lor!” Tu, cel care chemi și ești musulman, dacă nu poți să stai în preajma acestor oameni și să mergi la ei pentru a-i chema la Allah, atunci cine se va ocupa de ei? Unii asemenea lor? Oameni lipsiți de cunoaștere? Nicidecum! De aceea, cel care cheamă trebuie să aibă răbdare. Aceasta face parte din răbdarea amintită mai înainte: să-și oblige sufletul să rabde și să-l silească să înlăture barierele dintre el și oameni, ca să poată duce chemarea la cei care au nevoie de ea. A se ține deoparte cu dispreț contrazice purtarea Trimisului ﷺ. După cum se știe, în zilele petrecute la Minā, Profetul ﷺ mergea la cei care Îi asociau parteneri lui Allah, acolo unde se aflau, și îi chema la Allah. S-a transmis că el ﷺ spunea: „Nu este nimeni care să mă primească și să mă ocrotească, pentru ca eu să transmit cuvântul Domnului meu? Căci cei din Qurayș m-au împiedicat să transmit cuvântul Domnului meu.” Dacă aceasta a fost purtarea Profetului, imamului și modelului nostru Muḥammad ﷺ, suntem datori să-i urmăm exemplul în chemarea la Allah.