Înapoi la pasaj

Cunoașterea se dă mai departe

Un citat, cu sursa lui.

Pregătește un card pentru Instagram, Facebook sau WhatsApp. Fiecare export include cartea și ediția, iar descrierea păstrează legătura către context și note.

Pregătește cardul

Cuvintele provin din pasajul selectat. Pasajele lungi continuă pe mai multe carduri, în aceeași ordine. Copiază și sursa pentru descrierea postării.

Export la rezoluția originală, cu referința ediției inclusă.

Se pregătește previzualizarea. Dacă textul depășește formatul ales, selectează Story.

Din ediția publicată

Obligația de a îndemna la bine și de a opri răul

ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Îndemnul la bine și oprirea răului

Printre cele mai însemnate fapte de acest fel sunt îndemnul la bine și oprirea răului, împlinirea rugăciunii, plata daniei zakāt și ascultarea de Allah și de Trimisul Său în toate lucrurile. Aceștia sunt oamenii care au parte de milă. Ei sunt cei care nădăjduiesc cu adevărat în mila lui Allah, cei care se tem cu adevărat de El și Îl preamăresc. Cât de nedrept este cel care nesocotește porunca Sa și săvârșește ceea ce El a oprit, chiar dacă pretinde că se teme de El și nădăjduiește în El! Îl preamărește, se teme de El și nădăjduiește cu adevărat în El numai acela care împlinește porunca Sa, urmează Legea Sa, luptă pe calea Sa, îndeamnă la bine și oprește răul. Allah spune în Sura Al-Baqarah:

Continuă lectura în context