Un citat, cu sursa lui.

Pomenirea Dumnezeului Tronului, în taină și la vedere, îți îndepărtează nefericirea și grija și le alungă. Aduce binefaceri în această lume și în cea viitoare; iar dacă șoptitorul îți vine într-o zi, îl alungă. Cel Ales i-a înștiințat într-o zi pe companionii săi că acela care pomenește mult este singur în fruntea întrecerii. L-a sfătuit pe Muʿādh să ceară ajutorul Dumnezeului său pentru pomenire, mulțumire și o frumoasă adorare. I-a dat sfat și omului care venise la el, împovărat de purtarea multelor rânduieli: «Limba ta să rămână umedă de această pomenire!» Ea te ajută în toate lucrurile și îți aduce fericire. A vestit că pomenirea sădește, pentru cei care o împlinesc, în grădinile Edenului și le pregătește sălașuri. A vestit că Allah îl pomenește pe robul Său și, alături de aceasta, îl îndreaptă în toate treburile. A vestit că pomenirea rămâne în Paradis, deși îndatoririle încetează când omul rămâne acolo veșnic. Chiar dacă pomenirea Lui n-ar avea decât folosul de a fi o cale și o călăuză către iubirea Dumnezeului și de a-l opri pe om de la bârfă și purtarea vorbelor și de la orice cuvânt care strică religia, tot am avea un mare câștig și o mare dorință de a-L pomeni mult pe Allah. Ce minunat este Cel Unic! Dar, din neștiința noastră, pomenirea noastră este puțină, așa cum puțină ne este adorarea Celui Slăvit.