Un citat, cu sursa lui.

Cel care Îl pomenește pe Allah este, cu îngăduința Sa, într-o cetate și într-un adăpost care îl apără de diavolul alungat. Când omul este nepăsător, diavolii îl năpădesc, îl împing către deșertăciune și îl ațâță puternic spre păcat. După cum am văzut: „Celui care se abate de la pomenirea Celui Milostiv îi rânduim un diavol, care îi devine însoțitor” [al-Zukhruf 43:36], adică un însoțitor de care nu se desparte. Prin înțelesul opus al versetului, atunci când Îl pomenește pe Allah, diavolul se îndepărtează. Pomenirea este o cetate împotriva diavolului. De aceea, bine au făcut învățații care și-au numit cărțile de pomeniri al-Ḥiṣn al-Ḥaṣīn — Cetatea întărită — ori Ḥiṣn al-Muslim — Cetatea musulmanului — și altele asemenea. Numele exprimă adevărul: pomenirea este cetatea întărită, cetatea musulmanului și adăpostul prin care este păzit, cu voia lui Allah. Diavolul nu găsește cale către cel care Îl pomenește în toate timpurile și în toate lucrurile. Când Îl pomenești pe Allah înainte de mâncare, diavolul se îndepărtează. Când Îl pomenești la intrarea în casă, el se îndepărtează. La fel se întâmplă în orice lucru asupra căruia Îl pomenești pe Allah: diavolul nu găsește cale către tine, iar tu ești ocrotit de șoaptele, uneltirile și relele sale, de împunsăturile sale, de suflarea trufiei și de vrăjile sale. Acesta este un folos măreț al pomenirii.