Un citat, cu sursa lui.

De aceea Ibn ʿAbbās a spus că vorbirea deșartă este falsitatea și cântarea. Unii companioni au amintit-o pe una, alții pe cealaltă, iar alții le-au unit. Cântarea este mai puternică în a distra și mai vătămătoare decât poveștile regilor și știrile despre ei: în ea se află descântecul desfrânării, locul în care crește ipocrizia, capcana Satanei și vinul minții. Îndepărtarea pe care o provoacă de la Coran este mai puternică decât a oricărei alte cuvântări false, din pricina puternicei înclinații a sufletelor către ea și a dorinței lor pentru ea. Odată înțeles acest lucru, cei dedați cântării și cei care o ascultă au parte din această mustrare în măsura în care cântarea îi ocupă în detrimentul Coranului, chiar dacă nu o atrag pe toată. Versetele îl mustră pe cel care înlocuiește Coranul cu vorbirea deșartă, pentru a-i abate, fără cunoaștere, de la calea lui Allah, pentru a o lua în derâdere și pentru a se întoarce trufaș când îi este recitat Coranul, de parcă nu l-ar auzi, de parcă urechile i-ar fi îngreunate și surde. Dacă află ceva din el, îl ia în derâdere. Toate acestea laolaltă nu se întâlnesc decât la oamenii cu cea mai mare necredință. Chiar dacă numai o parte se întâlnește la cântăreți și la ascultătorii lor, și ei au partea lor din această mustrare. Aceasta este lămurită de faptul că nu vei găsi pe nimeni atât de preocupat de cântare și de ascultarea instrumentelor ei fără ca în el să existe o abatere de la calea călăuzirii, în cunoaștere și în faptă, și fără să prefere ascultarea cântării ascultării Coranului. Când i se oferă ascultarea cântării și ascultarea Coranului, se abate de la acesta la aceea, iar ascultarea Coranului îi devine grea. Uneori starea lui îl face chiar să-l reducă la tăcere pe recitator, să-i pară prea lungă recitarea și să-i ceară cântărețului să mai cânte, socotindu-i prea scurt rândul. Cel puțin va avea parte îmbelșugată din această mustrare, dacă nu o dobândește cu totul.