Un citat, cu sursa lui.

A repetat aceasta de trei ori.» S-a transmis autentic și de la Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi — că aceasta înseamnă cântarea. Al-Ḥākim Abū ʿAbd Allāh a spus în secțiunea de comentariu coranic din al-Mustadrak: «Cel care caută această cunoaștere să știe că explicarea dată de un companion care a fost martor al revelației și al pogorârii are, la cei doi șeici, statutul unei relatări cu lanț de transmitere până la Profet.» În alt loc al cărții sale a spus: «Pentru noi are statutul unei relatări atribuite Profetului.» Chiar dacă acest lucru se poate discuta, fără îndoială că explicarea lor este mai îndreptățită să fie primită decât a celor de după ei. Ei cunosc cel mai bine din întreaga comunitate ceea ce Allah, Atotputernicul și Mărețul, a voit prin Cartea Sa: ea a fost pogorâtă între ei și lor li s-a adresat mai întâi în această comunitate. Au fost martori ai explicării ei de către Trimis ﷺ, prin cuvânt și fapt, și au fost adevărații oameni ai elocvenței arabe. Nu ne abatem de la explicarea lor câtă vreme există o cale de a o urma. Nu este nicio contradicție între explicarea vorbirii deșarte prin cântare și explicarea sa prin poveștile ne-arabilor, ale regilor lor, ale regilor romanilor și altele asemenea, pe care an-Naḍr ibn al-Ḥārith le povestea oamenilor din Mecca pentru a-i preocupa în detrimentul Coranului. Amândouă sunt vorbire deșartă.