Un citat, cu sursa lui.

Din acest hadith însemnat se înțelege că dezaprobarea cântatului, mustrarea lui și numirea sa „fluierul Satanei” erau lucruri cunoscute și statornicite printre companioni — Allah să fie mulțumit de ei. De aceea aṣ-Ṣiddīq a mustrat-o pe ʿĀʾisha pentru cântatul celor două fete din casa ei și l-a numit „fluierul Satanei”. Profetul ﷺ nu i-a reproșat această numire și nu i-a spus că nu este nicio problemă cu cântatul și cu daff-ul, ci doar i-a poruncit să le lase pe cele două fete, motivând că erau zile de sărbătoare. Aceasta arată că se cuvine îngăduință în asemenea împrejurări față de fetițe în zilele de sărbătoare, fiind zile de bucurie și veselie. În plus, cele două fete cântaseră numai cântecele anṣārilor rostite în ziua de Buʿāth despre vitejie și război. Ele se deosebesc de cele mai multe cântări ale cântăreților și cântărețelor de astăzi, care stârnesc instinctele sexuale și îndeamnă la îndrăgostirea pătimașă de înfățișări și la multe ispite ce îndepărtează inimile de cinstirea lui Allah și de păzirea drepturilor Sale. Cum i-ar fi îngăduit unui om cu judecată să facă analogie între acestea? Cel care cugetă la acest hadith înțelege că ceea ce depășește fapta celor două fete este un lucru de condamnat, împotriva căruia trebuie avertizat, pentru a închide calea stricăciunii și a păzi inimile de ceea ce le abate de la adevăr și le preocupă în detrimentul Cărții lui Allah și al împlinirii drepturilor Sale.