Un citat, cu sursa lui.

وهذا معنى قول بعض السلف: إنّ العبد ليعمل الذنب يدخل به الجنة، ويعمل الحسنة يدخل بها النار، قالوا: كيف؟ قال: يعمل الذنب فلا يزال نصب عينيه منه مشفقًا وجلاً باكيًا نادمًا مُستحيًا من ربِّه تعالى ناكس الرأس بين يديه منكسر القلب له، فيكون ذلك الذنب أنفع له من طاعات كثيرة بما ترتب عليه من هذه الأمور التي بها سعادة العبد وفلاحه حتى يكون ذلك الذنب سبب دخوله الجنة، ويفعل الحسنة فلا يزال يمنّ بها على ربِّه ويتكبر بها ويرى نفسه ويعجب بها ويستطيل بها ويقول: فعلت وفعلت فيورثه من العجب والكبر والفخر والاستطالة ما يكون سبب هلاكه فإذا أراد الله تعالى بهذا المسكين خيرًا ابتلاه بأمر يكسره به ويذل به عنقه ويصغر به نفسه عنده وإن أراد به غير ذلك خلاه وعجبه وكبره وهذا هو الخذلان الموجب لهلاكه

„Acesta este înțelesul cuvintelor unor înaintași: «Robul poate săvârși un păcat prin care intră în Paradis și poate face o faptă bună prin care intră în Foc.» S-a întrebat: «Cum așa?» S-a răspuns: «Săvârșește păcatul și nu încetează să-l aibă înaintea ochilor: se teme din pricina lui, este înspăimântat, plânge, regretă, se rușinează înaintea Domnului său Preaînaltul, își pleacă înaintea Lui capul și are inima smerită. Prin urmările sale — aceste lucruri în care se află fericirea și izbânda robului — acel păcat îi este mai folositor decât multe ascultări. Păcatul ajunge astfel o pricină a intrării lui în Paradis. Face însă fapta bună și nu încetează să I-o amintească Domnului său ca pe un merit, să se trufească prin ea, să se privească pe sine, să se admire și să se înalțe prin ea. Spune: am făcut și am făcut. Aceasta îi aduce mulțumire de sine, trufie, mândrie și semeție, care ajung pricina pierzaniei sale. Dacă Allah Preaînaltul îi voiește binele acestui sărman, îl încearcă printr-un lucru care îl frânge, îi pleacă grumazul și îl face mic în propriii ochi. Dacă îi voiește altceva, îl lasă cu mulțumirea sa de sine și cu trufia sa. Aceasta este părăsirea care-i aduce pieirea.»”^[8]