Un citat, cu sursa lui.

Răspuns: Părăsirea mamei de către un musulman este un lucru rău și o gravă purtare rea față de ea. Trebuie să se căiască înaintea lui Allah pentru aceasta, să revină la bunătatea și binefacerea față de ea, să-i aline inima și să-i ceară iertare. Aceasta este îndatorirea lui. Nu poate stărui în părăsirea și purtarea rea față de ea, fiindcă aceasta este un rău foarte grav și un mare păcat. Trebuie să-l lase, să-i ceară mamei iertare, să caute mulțumirea ei și să se căiască înaintea lui Allah, Cel Slăvit și Preaînalt. Rugăciunea, postul și celelalte acte de adorare nu i se anulează: ele și faptele sale sunt valabile dacă le împlinește potrivit Legii. Credința lui este însă slabă, fiindcă acest păcat o micșorează. Potrivit oamenilor Sunnei, păcatele micșorează și slăbesc credința, dar nu îl fac necredincios pe cel care le săvârșește. Numai khawārijii îl socotesc necredincios pentru un păcat mare, fiindcă ei îi declară necredincioși pe oameni din pricina păcatelor. Prin această afirmație sunt nedrepți și păcătoși; potrivit oamenilor Sunnei și ai comunității, ei au greșit și s-au înșelat. Oamenii Sunnei spun că păcatul micșorează credința, dar făptașul lui nu devine necredincios și nu rămâne veșnic în Foc. Este un păcătos, iar păcatul îi micșorează și îi slăbește credința și atrage mânia lui Allah asupra sa. Din pricina lui se află în primejdia de a intra în Foc, dar nu devine necredincios și, chiar dacă intră în Foc, nu rămâne veșnic în el. Aceasta este părerea oamenilor Sunnei și ai comunității: păcătoșii nu rămân veșnic în Foc, dacă intră în el din pricina păcatelor lor.