عمل المسلم

Laudă lui Allah, Domnul lumilor! Sfârșitul cel bun este al celor evlavioși. Binecuvântarea și pacea fie asupra robului și Trimisului Său, cel căruia i-a încredințat revelația Sa și pe care l-a ales dintre făpturile Sale, Profetul nostru, imamul și stăpânul nostru Muḥammad ibn ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-Muṭṭalib, asupra familiei și a companionilor săi și asupra celor care merg pe calea sa și urmează călăuzirea lui până în Ziua Judecății.

În cele ce urmează: Îl laud pe Allah, Cel Atotputernic și Măreț, pentru că a înlesnit această întâlnire cu frați nobili întru Allah și fii dragi, pentru a ne ajuta în bine și evlavie, a ne sfătui întru adevăr și a chema la bine. Îl rog să facă din ea o întâlnire binecuvântată, să ne îndrepte inimile și faptele, să ne ocrotească de încercările care rătăcesc și de îndemnurile lui Șeitan, să sprijine religia Sa, să înalțe Cuvântul Său și să-i lipsească de sprijin pe dușmani.

Le mulțumesc apoi celor care se ocupă de această instituție, în frunte cu Alteța Sa, prințul Muḥammad ibn Fahd ibn Fayṣāl Āl Saʿūd, pentru această invitație. Îl rog pe Allah să binecuvânteze invitația lui la această întâlnire. Îl rog, de asemenea, să binecuvânteze strădaniile tuturor, să le îndrepte faptele și vorbele, să le dăruiască înțelegerea religiei, sinceritate, răbdare, stăruință în răbdare și statornicie în adevăr. Să facă folositoare strădaniile lor și să-i ajute în tot ceea ce aduce binele și fericirea musulmanilor în această viață și în Viața de Apoi. El este Cel mai bun dintre cei cărora li se cere.

Frați întru Allah! Fii nobili! Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a arătat în numeroase locuri din Cartea Sa măreață însușirile musulmanilor și purtarea credincioșilor. A îndemnat la ele, le-a poruncit în unele locuri, iar în altele i-a lăudat pe cei care le au. Pentru ele le-a făgăduit mult bine, un sfârșit lăudabil și dobândirea Paradisului și a cinstirii. Printre acestea se află cuvintele Preaînaltului de la sfârșitul Surei Āl ʿImrān:

Profetul nostru Muḥammad — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea — recita aceste versete mărețe când se trezea din somn, până la sfârșitul surei, apoi își ștergea urmele somnului de pe față. Le recita rar și deslușit și își ridica privirea spre cer în timp ce recita:

Cei înzestrați cu minte sunt cei cu judecată sănătoasă. Al-albāb este pluralul cuvântului lubb, adică mintea sănătoasă și luminată. Tocmai datorită bunei și sănătoasei lor judecăți, Allah i-a descris prin aceste însușiri: Îl pomenesc pe Allah în picioare, șezând și întinși pe o parte și cugetă asupra semnelor pe care El le-a adus la existență, între care crearea cerurilor și a pământului și alternarea nopții cu ziua. Semnele lui Allah sunt multe. Printre ele se află crearea acestor ceruri, în înălțimea și întinderea lor, și crearea acestui pământ, întins, larg și statornic, precum și numeroasele semne mărețe care se află în ele.

La fel, alternarea nopții cu ziua se numără printre semnele Sale mărețe. De aceea, Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, a spus că în aceasta se află semne pentru cei înzestrați cu minte. Apoi a pomenit unele dintre faptele lor: Îl pomenesc pe Allah stând în picioare, șezând și întinși pe o parte, cu inima, cu limba și prin fapte. Îl pomenesc în inimile lor prin iubire, preamărire, teamă, nădejde și frică plină de respect față de El, iar cu limbile lor prin slăvire, laudă, mărturisirea că nu există altă divinitate demnă de adorare în afara lui Allah, preamărire, recitare, invocație, cererea iertării și altele. Printre faptele lor sunt rugăciunea ziua și noaptea, rugăciunea din timpul nopții, milosteniile, îndemnul la bine, oprirea răului și celelalte fapte bune. Apoi a arătat că ei cugetă asupra creării cerurilor și a pământului și asupra lucrurilor uimitoare, a minunățiilor și a semnelor mărețe din ele, spunând:

Dimpotrivă, le-a creat dintr-o mare înțelepciune și pentru scopuri lăudabile. Apoi spun:

Ei recunosc astfel că Allah a creat acestea dintr-o înțelepciune voită de El, nu în zadar și fără rost. Apoi Îi cer să-i ferească de pedeapsa Focului și Îl declară mai presus de ceea ce nu I se cuvine. În alte versete, de la începutul Surei Al-Anfāl, Cel Preaînalt și Măreț spune:

Acestea sunt unele dintre însușirile oamenilor cu credință deplină și curată. În alte versete, din Sura At-Tawbah, Allah, Cel Atotputernic și Măreț, spune:

Acestea sunt însușirile credincioșilor sinceri, dintre ostașii Islamului și dintre ceilalți.

Acestea sunt însușirile și purtarea adevăraților credincioși și credincioase. Ostașii Islamului sunt datori să acorde atenție acestor însușiri și să și le însușească: ei sunt o pildă pentru ceilalți, iar aceste însușiri se numără printre cele mai însemnate pricini ale biruinței asupra dușmanilor. Fiind pregătiți pentru lupta pe calea lui Allah și pentru paza hotarelor țării, ei sunt mai îndreptățiți decât oricine să aibă aceste însușiri și să rămână statornici în ele. Astfel își împlinesc în cel mai bun chip apartenența la Islam.

Islamul este religia lui Allah cu care El i-a trimis pe toți mesagerii. Allah, Cel Atotputernic și Măreț, spune:

Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, Și-a numit religia Islam datorită supunerii față de El, plecării în fața poruncilor și a opreliștilor Sale, ascultării de El și respectării hotarelor Sale.

În limba arabă se spune aslama fulānun li-fulān atunci când cineva i se supune altcuiva. Robul I se supune lui Allah atunci când urmează porunca Sa și se pleacă în ascultare față de El. Islamul înseamnă, așadar, supunere față de Allah, urmarea poruncilor Sale, părăsirea celor oprite de El și respectarea hotarelor Sale, Preaslăvit fie și Preaînalt.

Religia este numită și credință, deoarece musulmanul face aceasta din credință în Allah și în Trimisul Său, nu din fățărnicie, pentru faimă sau din ipocrizie. El se pleacă în fața lui Allah, I se supune, Îi urmează poruncile și Îi respectă hotarele din credință, încredințare, liniște lăuntrică și cunoaștere. Știe că Allah este Unul, fără niciun asociat, Domnul cerurilor și al pământului, Creatorul Atoateștiutor. Este sincer față de Allah, prețuiește cele sfinte ale Lui și crede în El ca Domn, Dumnezeu, Creator, Dătător al înzestrării și Singurul adorat pe drept. Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea — a spus într-un hadith autentic:

Religia noastră se numește Islam datorită supunerii față de Allah, sincerității, smereniei și preamăririi Lui. Se numește credință datorită încredințării în cele vestite de Allah, în Unicitatea Sa și în faptul că El este Dumnezeul Adevărat, Singurul care merită adorarea, în afara oricui altcuiva. Aceasta cuprinde și credința în ceea ce El a poruncit și a oprit, în ceea ce le-a rânduit robilor Săi, în ceea ce le-a îngăduit și le-a interzis. Toate acestea intră atât în înțelesul credinței, cât și în cel al Islamului. Se numește Islam datorită supunerii față de Allah, ascultării de poruncile Sale și respectării hotarelor Sale. Se numește credință datorită încredințării din inima credinciosului, care cuprinde supunerea arătată prin fapte bune și vorbe drepte. De aceea, când Jibrīl l-a întrebat pe Profet — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea — despre Islam și credință, el a spus:

I-a pomenit temeliile credinței, din care izvorăsc Islamul și religia, și temeliile văzute ale Islamului, pe care acesta se sprijină: cei cinci stâlpi pomeniți mai înainte.

Stâlpii văzuți ai Islamului sunt acești cinci: cele două mărturisiri de credință, rugăciunea, dania zakāt, postul și pelerinajul. Aceștia sunt stâlpii săi văzuți.

Stâlpii săi lăuntrici sunt cele șase temelii ale credinței pe care Islamul se sprijină în interior: credința în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în mesagerii Săi, în Ziua de Apoi și în predestinare, cu binele și răul ei. Nu are Islam cel care nu are credință și nu are credință cel care nu are Islam. Amândouă sunt necesare.

Este necesară credința din care izvorăsc Islamul, supunerea față de Allah și împlinirea dreptului Său. Este necesar și Islamul care confirmă prin fapte și dovedește că în inimă există o credință statornică și adevărată. Astfel omul se îndepărtează de însușirile și faptele ipocriților, care spun cu gura ceea ce nu se află în inimi și fac în văzul lumii altceva decât ascund în inimă. Allah spune despre ei în Cartea Sa măreață, în Sura An-Nisāʾ:

Ei nu au statornicie, ci șovăie și sunt dezorientați: când cu credincioșii, când cu necredincioșii. Căutăm adăpost la Allah!

Cel Preaînalt și Măreț spune despre ei, la începutul Surei Al-Baqarah:

Înțelesul este că spun cu limba și arată prin fapte lucruri care nu se află în inimile lor; astfel sunt mincinoși. Într-o altă citire:

Adică tăgăduiau: în văzul lumii recunosc rânduielile Islamului, însă în sinea lor nu le recunosc, ci îl socotesc mincinos pe Trimis — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — și tăgăduiesc ceea ce a adus. De aceea, Allah a spus că, în Ziua Învierii, ei se vor afla în Foc mai jos decât necredincioșii:

Oamenii credinței adevărate și ai Islamului adevărat sunt, așadar, credincioșii adevărați. Ei îmbină plecarea și smerenia înaintea lui Allah, supunerea față de El, lupta pe calea Sa și sinceritatea față de El cu o credință adevărată în inimi. Din ea izvorăsc și se desprind vorbele sincere, faptele bune și faptele inimii: teama, nădejdea, sinceritatea, iubirea, dorul de Allah și de Paradisul Său și ferirea de pedeapsa Sa, Preaslăvit fie și Preaînalt.

Credinciosul adevărat este cel pomenit în cuvintele Preaînaltului:

Fraților, ni se cuvine să împlinim aceste mari însușiri și să ni le însușim, în frunte cu sinceritatea față de Allah. Mărturisirea că nu există altă divinitate demnă de adorare în afara lui Allah cere ca adorarea să-I fie dedicată numai Lui și ca ea să fie îndreptată numai către El, în afara oricui altcuiva. Inima să fie plină de iubirea și sinceritatea față de El, de dorul de El, de bucuria de a I te adresa în taină și de pomenirea Lui, Preaînaltul. Allah spune:

Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, spune:

Această sinceritate este temelia mărturisirii Unicității: Lā ilāha illā Allāh — nu există nimeni adorat pe drept în afara lui Allah. Ea neagă și afirmă: neagă adorarea, adică dumnezeirea, pentru oricine în afara lui Allah și I-o afirmă numai Lui, în afara tuturor celorlalți. Religia nu poate fi dreaptă, valabilă și statornică, iar omul nu poate fi numit musulman și credincios fără sinceritate față de Allah, Cel Atotputernic și Măreț, și fără a-I dedica numai Lui adorarea. Apoi sunt necesare credința în Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea — și mărturisirea că el este cu adevărat Trimisul lui Allah către toate ființele înzestrate cu răspundere, djinni și oameni. Această mărturisire trebuie să dea rod și să aibă o urmare: urmarea Legii aduse de el, statornicia în religia sa și respectarea hotarelor cu care a venit — binecuvântarea și pacea fie asupra lui.

Aceste două mărturisiri sunt temelia religiei și fundamentul credinței: mărturisirea că nu există altă divinitate demnă de adorare în afara lui Allah și că Muḥammad este Trimisul lui Allah. Când robul este sincer în ele și le împlinește dreptul, împlinește vorbele și faptele pe care Allah le-a impus, se oprește de la vorbele și faptele pe care El le-a interzis și respectă hotarele Sale. Când este delăsător în ceva dintre acestea, credința și mărturisirea Unicității sale suferă o lipsă și o slăbire. Așadar, cele două mărturisiri au drepturi care trebuie împlinite: îndeplinirea obligațiilor față de Allah, părăsirea celor interzise de El și respectarea hotarelor Sale. Într-un hadith autentic, Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea — a spus:

Abū Bakr — Allah să fie mulțumit de el — a adus acest hadith ca dovadă pentru lupta împotriva celor care refuzau să dea dania zakāt și a spus: „Dania zakāt face parte din dreptul mărturisirii Lā ilāha illā Allāh.” Companionii — Allah să fie mulțumit de ei — i-au dat dreptate și l-au urmat în lupta împotriva acestora.

Versetul din Sura Barāʾah lămurește aceste drepturi. Este vorba despre cuvintele lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț:

Acești credincioși și credincioase sunt cei care cred în Allah și Îi afirmă Unicitatea, recunoscând că numai Lui I se cuvine adorarea și sinceritatea, și care îl cred pe Trimisul Său — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea. Ei își sunt ocrotitori unii altora: se iubesc pentru Allah, se sfătuiesc pentru El, se îndeamnă la adevăr și la răbdare în urmarea lui și se ajută în bine și evlavie. Acestea sunt însușirile credincioșilor și ale credincioaselor, aceasta este purtarea lor aleasă. Între ei nu sunt pizmă, ranchiună, invidie, înșelăciune, trădare, mărturie mincinoasă sau minciună. Nu se invidiază și nu se înșală unii pe alții, nu depun mărturie mincinoasă, nu nedreptățesc pe nimeni, nu-și lasă fratele întru Allah fără sprijin și nu trădează ceea ce li s-a încredințat. Sunt frați sinceri întru Allah. Astfel sunt credincioșii și credincioasele ale căror inimi sunt pline de credință și în care iubirea lui Allah s-a statornicit.

Dacă vezi în tine o trădare față de fratele tău ori dacă o credincioasă vede în sine o trădare față de sora sau fratele ei întru Allah, aceasta arată o lipsă și o slăbire a credinței și a sincerității față de Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Dacă ar fi deplină credința, nu ar apărea această lipsă — trădarea, nedreptatea ori alt lucru pe care Allah l-a interzis. Invidia, trădarea, înșelăciunea în relațiile cu oamenii, mărturia mincinoasă și nedreptățirea robilor sunt toate lipsuri ale credinței și slăbiri ale sincerității și ale Islamului.

La fel sunt și celelalte păcate. Unele pot duce la dispariția cu totul a credinței, precum părăsirea rugăciunii: aceasta este necredință majoră și apostazie de la Islam, chiar dacă acela care o părăsește nu-i neagă obligativitatea, potrivit celei mai corecte dintre cele două păreri ale învățaților. Dacă îi neagă obligativitatea, el cade în necredință prin consensul învățaților.

La fel, dacă cineva neagă obligativitatea daniei zakāt, a postului din Ramadan sau a pelerinajului la Casa cea Sfântă a lui Allah pentru cel care are putința; dacă neagă că lupta pe calea lui Allah este legiuită ori neagă unul dintre lucrurile vădite ale Islamului, cunoscute în mod necesar ca făcând parte din religie, prin aceasta devine necredincios și apostat, potrivit consensului musulmanilor.

La fel se întâmplă dacă neagă unele dintre interdicțiile lui Allah cunoscute în mod necesar ca făcând parte din religie, spunând, de pildă, că desfrâul, băuturile îmbătătoare, purtarea necuviincioasă față de părinți sau camăta sunt îngăduite. Acestea și cele asemenea lor sunt necredință și apostazie de la Islam. Căutăm adăpost la Allah de acestea! Așadar, unele păcate și încălcări înlătură cu totul credința, iar cel care le săvârșește devine apostat și părăsește Islamul, după cum ați auzit în exemple. Învățații fiecăreia dintre cele patru școli de drept au lămurit aceasta și i-au dedicat un capitol aparte, numit „Rânduiala privitoare la apostat”. Este un capitol însemnat, care ar trebui cercetat și căruia ar trebui să i se acorde atenție.

Altele slăbesc credința și o fac nedesăvârșită în cel care le săvârșește, precum consumul băuturilor îmbătătoare, purtarea necuviincioasă față de ambii părinți ori față de unul dintre ei, practicarea cametei, vorbirea de rău, răspândirea vorbelor pentru a învrăjbi oamenii, invidia, asuprirea și nedreptatea, fără a le socoti îngăduite. Toate acestea sunt lipsuri ale credinței și slăbiri ale religiei. La oamenii Sunnei și ai comunității, credința crește și scade: crește prin ascultare și scade prin păcate. Slăbirea ei diferă: sporește când păcatele sunt multe și se micșorează când ele sunt puține.

Printre acestea se află săvârșirea celor interzise de Allah, precum lăsarea hainelor să coboare sub glezne, raderea bărbii și celelalte interdicții. Mulți oameni sunt delăsători în aceste privințe și nu se îngrijesc de hainele sau de barba lor: o rad sau o scurtează și își lasă hainele sub glezne. Toate acestea sunt rele care slăbesc credința și împuținează religiozitatea. Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea — a spus într-un hadith autentic:

Autenticitatea lui este convenită de Al-Bukhārī și Muslim. El — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus:

Relatat de Muslim în Ṣaḥīḥ-ul său. Hadithurile care opresc asemănarea cu necredincioșii și poruncesc deosebirea de ei sunt multe.

Ceea ce vrem să arătăm este că el — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea — a lămurit orice bine, a chemat la orice bine și a avertizat împotriva oricărui rău. El — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus:

Al-Bukhārī l-a consemnat în Ṣaḥīḥ-ul său. Veșmântul înfășurat în jurul brâului, pantalonii, cămașa lungă și mantia nu trebuie să coboare sub glezne. Ceea ce coboară mai jos intră sub amenințarea pomenită, în cazul bărbaților. Femeile trebuie însă să-și lase hainele lungi, pentru a le acoperi picioarele, deoarece femeia trebuie să fie acoperită. Bărbatului nu-i este îngăduit să se asemene cu femeile prin lăsarea hainelor lungi și nici în alte privințe.

Trebuie atrasă atenția și asupra delăsării multor oameni față de rugăciune, deși ea este stâlpul Islamului și cea mai însemnată obligație după cele două mărturisiri. Suntem datori să-i acordăm atenție și să o păzim la timpurile ei, iar bărbații să o împlinească împreună cu frații lor în casele lui Allah. Mulți oameni se roagă acasă, iar unii împlinesc o rugăciune și o lasă pe alta. Aceasta este o mare greșeală și un rău primejdios. Profetul — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus într-un hadith autentic:

Imamul Aḥmad și autorii cărților Sunan l-au consemnat, cu un lanț autentic, de la Buraydah ibn al-Ḥuṣayb — Allah să fie mulțumit de el. El — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus:

Muslim l-a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la Jābir — Allah să fie mulțumit de el. Profetul a intenționat să ardă casele celor care lipseau de la rugăciunea în comunitate, spunând:

Aceasta arată că împlinirea rugăciunii în comunitate, în casele lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, este o îndatorire individuală și că acela care lipsește de la ea merită pedeapsa. El — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — spune:

Ibn Mājah, Ad-Dāraquṭnī și Al-Ḥākim l-au consemnat cu un lanț care îndeplinește condițiile lui Muslim.

Ibn ʿAbbās a fost întrebat despre scuză și a răspuns: „Frica sau boala.” În Ṣaḥīḥ Muslim, de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el —, se relatează că un orb a spus: „Trimis al lui Allah, nu am un însoțitor care să mă ducă la moschee. Am îngăduința să mă rog acasă?” Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea — l-a întrebat:

El a răspuns: „Da.” Profetul i-a spus:

Faptele musulmanului

Glosar

Bibliografie

Credința adevărată se arată în fapte. Șeicul Ibn Bāz vorbește despre sinceritate, rugăciune, post, purtarea față de oameni, sfătuire, răbdare și pudoare, pornind de la însușirile credincioșilor descrise în Coran și Sunnah.