Al-Layl

Sura al Layl

Versetele 1 la 21

Revelata la Mecca

Versetele 1 la 21

Acesta este un juramant al lui Allah pe timpul in care au loc faptele robilor, in feluritele lor stari. El a spus: „Pe noapte, cand acopera”, adica invaluie fapturile in intunericul ei, astfel incat fiecare se linisteste la adapostul si in locuinta sa, iar robii se odihnesc de truda si de oboseala. „Si pe zi, cand se arata luminoasa” pentru fapturi, care se lumineaza cu lumina ei si se raspandesc pentru a se ingriji de treburile lor.

„Si pe Cel care a creat barbatul si femeia!” Daca particula „ma” are valoare de pronume relativ, atunci este un juramant pe Sine, Cel Nobil, descris ca fiind Creatorul barbatilor si al femeilor. Iar daca particula formeaza un substantiv verbal, atunci este un juramant pe crearea de catre El a barbatului si a femeii si pe desavarsirea intelepciunii Sale in aceasta: El a creat, din fiecare fel de vietuitoare pe care voieste sa-l pastreze, un mascul si o femela, pentru ca specia sa dainuie si sa nu piara. I-a condus pe fiecare catre celalalt prin lantul dorintei si i-a facut potriviti unul pentru altul. Binecuvantat fie Allah, Cel mai bun dintre creatori!

Afirmatia Sa „Cu adevarat, stradaniile voastre sunt felurite” este lucrul asupra caruia se depune juramantul. Stradaniile voastre, voi cei supusi obligatiilor religioase, se deosebesc mult, potrivit deosebirii faptelor insele, a masurii lor si a ravnei cu care sunt savarsite, precum si potrivit scopului urmarit prin ele. Este acesta Fata lui Allah, Cel Preainalt si Vesnic, astfel incat fapta sa dainuie prin dainuirea Lui si sa-i foloseasca celui care a savarsit-o? Sau este un scop trecator si pieritor, astfel incat stradania sa se piarda odata cu disparitia lui si sa piara odata cu pieirea lui? Aceasta este starea oricarei fapte prin care se urmareste altceva decat Fata lui Allah Preainaltul.

De aceea a infatisat pe larg starea faptuitorilor si descrierea faptelor lor, spunand: „Cat despre cel care daruieste”, adica ofera ceea ce i s-a poruncit dintre actele de adorare care tin de avere, precum zakatul, cheltuielile, ispasirile, milosteniile si cheltuirea pentru felurile de bine; precum si actele de adorare trupesti, ca rugaciunea, postul si altele, si cele care le imbina, precum Hajjul, Umra si altele asemenea; „si se teme de Allah”, ferindu-se de ceea ce i s-a interzis dintre lucrurile oprite si pacatele de toate felurile; „si crede in cele mai bune”, adica socoteste adevarata marturisirea ca nu exista alta divinitate vrednica de adorare in afara lui Allah, impreuna cu toate convingerile religioase pe care le arata ea si cu rasplata din Viata de Apoi care decurge din ele, „ii vom usura calea catre ceea ce este usor”. Ii vom inlesni treaba si ii vom face usoara orice fapta buna, precum si parasirea oricarui rau, fiindca a implinit mijloacele usurintei, iar Allah i-a daruit aceasta usurinta.

„Iar celui care este zgarcit” cu ceea ce i s-a poruncit, parasind cheltuirea obligatorie si recomandata si neavand inima sa implineasca ceea ce ii revine; „si se socoteste lipsit de nevoie” fata de Allah, lasand deoparte adorarea Lui, fara sa vada ca sufletul sau are cea mai mare nevoie de Domnul sau si ca nu poate dobandi mantuire, izbanda sau reusita decat daca El este Cel pe care il iubeste, Il adora, Il cauta si spre care se indreapta; „si tagaduieste cele mai bune”, adica acele convingeri bune pe care Allah le-a poruncit robilor sa le socoteasca adevarate, „ii vom usura calea catre ceea ce este greu”, adica spre starea grea si insusirile vrednice de ocara. Ii va fi inlesnit raul oriunde s-ar afla si ii vor fi randuite faptele de neascultare. Ii cerem lui Allah sa ne fereasca!

„Averea nu-i va fi de niciun folos”, averea care l-a facut sa intreaca masura, sa se creada lipsit de nevoie si sa fie zgarcit, „cand va pieri”, adica atunci cand va fi nimicit si va muri. Omul nu este insotit decat de fapta sa buna. Cat despre averea din care nu a dat ceea ce era obligatoriu, aceasta va fi o nenorocire pentru el, fiindca nu a trimis din ea nimic inainte pentru Viata sa de Apoi.

„Cu adevarat, Noua Ne revine calauzirea”, adica drumul calauzirii drepte duce la Allah si apropie de multumirea Sa. Cat despre ratacire, caile ei sunt inchise fata de Allah si nu-l duc pe cel care le urmeaza decat la pedeapsa cea aspra.

„Si ale Noastre sunt Viata de Apoi si viata de acum”, ca stapanire si carmuire, fara ca El sa aiba vreun asociat in ele. Asadar, cei care cauta ceva sa-si indrepte cererea catre El si sa-si desprinda nadejdea de fapturi.

„V-am avertizat despre un Foc ce arde cu flacari”, adica se aprinde si dogoreste. „In care nu va arde decat cel mai nelegiuit, care a tagaduit” vestea „si s-a intors” de la porunca.

„Si va fi tinut departe de el cel mai evlavios, care isi da averea pentru a se curata”, adica urmarind sa-si curete si sa-si purifice sufletul de pacate si intinari, cautand Fata lui Allah Preainaltul. Aceasta arata ca, daca o cheltuiala recomandata presupune parasirea unei obligatii, precum achitarea unei datorii, intretinerea cuiva sau altele asemenea, ea nu este legiuita. Mai mult, potrivit multor invatati, darul sau este respins, deoarece omul nu se curata prin savarsirea unei fapte recomandate care il face sa piarda o obligatie.

„Fara sa rasplateasca prin aceasta vreo binefacere a cuiva fata de el”: nicio faptura nu i-a facut acestui om evlavios o binefacere fara ca el sa o fi rasplatit. Ba este posibil ca el sa fie cel care le-a facut oamenilor binefaceri, astfel incat este un rob devotat numai lui Allah, fiindca el este legat numai de binefacerea Lui. Cat despre cel caruia i-a ramas de rasplatit o binefacere a oamenilor, pe care nu a recompensat-o si nu a inapoiat-o, acela va fi nevoit sa le acorde ceva si sa faca pentru ei lucruri care ii micsoreaza sinceritatea.

Acest verset il cuprinde pe Abu Bakr as-Siddiq, Allah sa fie multumit de el; mai mult, s-a spus ca a fost revelat datorita lui. Nimeni nu-i facuse o binefacere pe care el sa mai trebuiasca sa o rasplateasca, nici macar Trimisul lui Allah, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui, in afara de binefacerea adusa de Trimis, care nu poate fi rasplatita: chemarea la religia Islamului si invatarea calauzirii si a religiei adevarului. Allah si Trimisul Sau au asupra fiecarui om o binefacere care nu poate fi rasplatita sau intoarsa. Versetul ii cuprinde pe toti cei care au aceasta insusire aleasa: nu le-a ramas de rasplatit nicio binefacere a fapturilor, astfel incat faptele lor sunt inchinate sincer Fetei lui Allah Preainaltul. De aceea a spus: „Ci numai cautand Fata Domnului sau, Cel Preainalt”. „Si, cu siguranta, el va fi multumit”, acest om evlavios, prin feluritele daruri de cinste si rasplati pe care Allah i le va da.

Lauda lui Allah, Stapanul lumilor!