Al-Buruj

Sura al Buruj

Versetele 1 la 22

Revelata la Mecca

Versetele 1 la 22

„Jur pe cerul cu constelatii”, adica cerul cu locuri care cuprind pozitiile soarelui, ale lunii si ale stelelor, al caror mers urmeaza cea mai desavarsita randuiala si ordine. Aceasta arata desavarsirea puterii si a indurarii lui Allah Preainaltul, precum si cuprinderea stiintei si a intelepciunii Sale. „Pe Ziua promisa”, adica Ziua Invierii, in care Allah a promis ca va aduna fapturile, de la cele dintai pana la cele din urma, pe cele apropiate si pe cele indepartate. Aceasta promisiune nu poate fi schimbata, iar Allah nu-Si incalca fagaduinta. „Pe martor si pe ceea ce este marturisit!” Aceasta ii cuprinde pe toti cei carora li se potriveste aceasta descriere: cel care vede si cel vazut, cel care este de fata si ceea ce este adus de fata, privitorul si lucrul privit. Lucrul asupra caruia se face juramantul il constituie semnele uimitoare ale lui Allah, intelepciunea Sa vadita si indurarea Sa cuprinzatoare, pe care le cuprinde acest juramant. S-a spus si ca lucrul asupra caruia se face juramantul este cuvantul Lui:

„Blestemati sa fie cei ai santului!” Aceasta este o invocare a pieirii asupra lor. Santurile sunt gropi sapate in pamant. Cei ai santului erau niste necredinciosi printre care se aflau dreptcredinciosi. Au incercat sa-i sileasca sa intre in religia lor, insa dreptcredinciosii au refuzat. Atunci, necredinciosii au sapat un sant in pamant, au aprins focul in el si s-au asezat in jurul lui. I-au pus pe dreptcredinciosi la incercare si i-au adus in fata focului: pe cel care le dadea ascultare il lasau liber, iar pe cel care ramanea statornic in credinta il aruncau in foc. Aceasta este culmea razboiului impotriva lui Allah si impotriva celor dreptcredinciosi din obstea Sa. De aceea, Allah i-a blestemat, i-a nimicit si i-a amenintat, spunand: „Blestemati sa fie cei ai santului!”⁸² Apoi a explicat santul prin cuvintele: „ai focului plin de vreascuri, cand sedeau in jurul lui si erau martori la ceea ce le faceau dreptcredinciosilor”.

Aceasta este una dintre cele mai mari forme de tiranie si de impietrire a inimii. Ei au unit necredinta in semnele lui Allah, impotrivirea fata de ele si razboiul impotriva celor care le urmau cu chinuirea acestora printr-o pedeapsa care sfasie inimile si cu privirea lor in timp ce erau aruncati in ea. Totusi, nu le gaseau dreptcredinciosilor alta vina decat o insusire pentru care acestia sunt laudati si prin care isi gasesc fericirea: ei credeau „in Allah, Cel Atotputernic, Cel Vrednic de Lauda”, Cel care are puterea prin care supune toate lucrurile si este vrednic de lauda in cuvintele, faptele si insusirile Sale. „Caruia Ii apartine stapanirea cerurilor si a pamantului”, toate fiind fapturi si robi ai Sai, pe care ii carmuieste asa cum voieste. „Si Allah este Martor la toate”, prin stiinta, auzul si vederea Sa. Oare acesti razvratiti nu s-au temut ca Cel Atotputernic, Cel cu putere deplina, ii va prinde? Oare nu stiau ca toti sunt ai lui Allah si ca nimeni nu are stapanire asupra altcuiva fara ingaduinta Stapanului? Sau le era necunoscut faptul ca Allah le cuprinde toate faptele si ii va rasplati pentru ele? Nicidecum! Necredinciosul se afla in amagire, iar cel nestiutor, in orbire si ratacire de la calea cea dreapta.⁸³

Apoi i-a amenintat, le-a facut fagaduinte si i-a chemat la cainta, spunand: „Cei care i-au chinuit pe dreptcredinciosi si pe dreptcredincioase, apoi nu s-au cait, vor avea parte de pedeapsa Iadului si de pedeapsa arderii”, adica pedeapsa cumplita care arde. Al-Hasan, fie ca Allah sa aiba mila de el, a spus: „Priviti aceasta marinimie si darnicie! Ei i-au ucis pe cei apropiati Lui si pe cei care I se supuneau, iar El ii cheama la cainta.”⁸⁴

Dupa ce a mentionat pedeapsa celor nedrepti, a aratat rasplata dreptcredinciosilor, spunand: „Cei care cred” in inimile lor „si savarsesc fapte bune” cu madularele lor „vor avea Gradini pe sub care curg rauri. Aceasta este marea izbanda”, dobandita de ei prin multumirea lui Allah si prin salasul cinstirii Sale.

„Cu adevarat, pedeapsa Domnului tau este aspra!” Adica pedeapsa Lui pentru cei care savarsesc nelegiuiri si pacate mari este puternica si aspra, iar El ii pandeste pe cei nedrepti. Allah Preainaltul a spus: „Astfel este pedeapsa Domnului tau cand pedepseste cetatile care sunt nedrepte. Pedeapsa Lui este dureroasa si aspra.”

„El este Cel care creeaza intaia oara si readuce la viata.” El singur creeaza fapturile intaia oara si le creeaza din nou, fara ca cineva sa-I fie partas in aceasta.

„El este Atoateiertator”, Care iarta toate pacatele celui care se caieste si trece peste faptele rele ale celui care Ii cere iertare si se intoarce la El, „Cel Iubitor”, Cel pe care cei apropiati Lui Il iubesc cu o iubire careia nimic nu-i seamana. Asa cum nimic nu-I seamana in insusirile maretiei, frumusetii, intelesurilor si faptelor Sale, tot astfel, iubirea pentru El din inimile celor alesi dintre fapturile Sale, nascuta din aceste insusiri, nu seamana cu nicio alta iubire. De aceea, iubirea pentru El este temelia adorarii: ea intrece si biruieste toate celelalte iubiri, iar daca acestea nu o urmeaza, devin o pedeapsa pentru cei care le poarta. El, Preainaltul, este Cel Iubitor, Care ii iubeste pe cei apropiati Lui, dupa cum a spus: „El ii iubeste, iar ei Il iubesc.” Al-wudd este iubirea curata.

In alaturarea Numelui „Cel Iubitor” celui de „Atoateiertator” se afla un inteles subtil: ea arata ca, atunci cand oamenii pacatosi se caiesc inaintea lui Allah si se intorc la El, El le iarta pacatele si ii iubeste. Asadar, nu se spune ca le iarta pacatele, dar iubirea Sa nu se mai intoarce la ei, asa cum au spus unii care au gresit. Dimpotriva, Allah Se bucura de cainta robului Sau mai mult decat se bucura un om care isi pierde animalul de calarie, pe care se aflau hrana, bautura si cele de care avea nevoie, intr-un pustiu in care risca sa piara. Dupa ce isi pierde speranta de a-l mai gasi, se culca la umbra unui copac, asteptand moartea. In timp ce se afla astfel, iata ca animalul de calarie sta langa capul sau, iar el ii apuca haturile. Allah Se bucura de cainta robului mai mult decat se bucura acest om de animalul sau de calarie, desi bucuria acestuia este cea mai mare bucurie care poate fi inchipuita. Lui Allah I se cuvin lauda, preamarirea si iubirea curata. Cat de mare este bunatatea Lui, cat de mult bine daruieste, cat de imbelsugata este binefacerea Lui si cat de cuprinzatoare este darnicia Sa!⁸⁵

„Stapanul Tronului, Cel Plin de Slava”, adica Stapanul Tronului maret. Din maretia acestuia face parte faptul ca el cuprinde cerurile, pamantul si Kursi. Acestea sunt, in raport cu Tronul, asemenea unui inel aruncat intr-un pustiu fata de intregul pamant. Allah a pomenit in mod aparte Tronul datorita maretiei lui si fiindca, dintre fapturi, el are o apropiere deosebita de El, Preainaltul. In citirea cu forma de genitiv, cuvantul „plin de slava” este un atribut al Tronului, iar in citirea cu forma de nominativ este un atribut al lui Allah. Slava inseamna cuprinderea si maretia insusirilor.⁸⁶

„Cel care face tot ceea ce voieste”, adica orice lucru voieste, il face. Cand voieste un lucru, ii spune: „Fii!”, si el este. Nimeni nu face tot ceea ce voieste in afara de Allah. Daca fapturile voiesc un lucru, vointa lor are nevoie de sprijin si intampina piedici. Vointa lui Allah nu are nevoie de sprijin si nimeni nu poate impiedica ceea ce El voieste.

Apoi a mentionat dintre faptele Sale ceea ce dovedeste adevarul celor aduse de trimisii Sai, spunand: „Ti-a ajuns oare istorisirea ostirilor, ale lui Faraon si ale neamului Thamud?” Ei i-au socotit mincinosi pe trimisi, iar Allah i-a facut sa fie dintre cei nimiciti.

„Ba cei care nu cred staruie in tagaduire”, adica ei continua sa tagaduiasca si sa se impotriveasca. Semnele nu le folosesc, iar povetele nu au niciun efect asupra lor.

„Iar Allah ii cuprinde din toate partile”, adica ii cuprinde prin stiinta si puterea Sa, asemenea cuvintelor Lui: „Cu adevarat, Domnul tau sta la panda.” Aici se afla o amenintare aspra pentru necredinciosi cu pedeapsa Celui in a Carui putere se afla si sub a Carui carmuire sunt.

„Ci acesta este un Coran plin de slava”, adica are intelesuri cuprinzatoare si marete si mult bine si multa cunoastere. „Aflat pe o Tabla Pastrata”, ferita de schimbare, adaugire si omisiune, precum si de diavoli. Aceasta este Tabla Pastrata, in care Allah a inscris toate lucrurile. Acest fapt arata maretia Coranului, insemnatatea lui si treapta sa inalta la Allah Preainaltul. Allah stie cel mai bine. S-a incheiat explicatia acestei sure.