Al-'Adiyat

Sura al Adiyat

Versetele 1 la 11

Revelata la Mecca

Versetele 1 la 11

Allah, Binecuvantatul si Preainaltul, a jurat pe cai, datorita semnelor Sale stralucitoare si binefacerilor Sale vadite aflate in ei, cunoscute fapturilor. Preainaltul a jurat pe ei intr-o stare care nu le este comuna cu alte feluri de animale, spunand: „Pe cele care alearga gafaind”, adica alearga cu o alergare puternica si iute, din care se aude gafaitul: sunetul rasuflarii lor in piept atunci cand alergarea se inteteste.

„Si scot scantei”, lovind cu copitele pietrele pe care calca. „Lovind”, adica focul tasneste din taria si puterea copitelor lor, atunci cand alearga.

„Si navalesc” asupra dusmanilor „in zori”. Aceasta descrie ceea ce se intampla de obicei, caci atacul are loc cel mai adesea dimineata.

„Starnind atunci”, prin alergarea si navalirea lor, „praful”. „Si patrunzand astfel”, cu calaretii lor, „in mijlocul unei multimi”, adica ajung in mijlocul multimii dusmanilor asupra carora au navalit.

Lucrul asupra caruia se face juramantul este afirmatia Sa: „Omul este nerecunoscator fata de Domnul sau”. Adica el nu da binele pe care Allah l-a pus in seama sa. Firea si alcatuirea omului sunt astfel incat sufletul sau nu da cu usurinta drepturile care ii revin, implinindu-le pe deplin si fara lipsuri. Dimpotriva, firea lui este inclinata spre lene si spre retinerea drepturilor materiale si trupesti pe care le datoreaza, afara de cel pe care Allah l-a calauzit si care a iesit din aceasta stare, ajungand la darnicie in implinirea drepturilor.

„Si el este martor la aceasta.” Adica omul insusi este martor la ceea ce cunoaste in sine din retinere si nerecunostinta; nu se poate lepada de aceasta si nu o poate nega, fiindca este un lucru limpede si vadit. Este posibil si ca pronumele sa se refere la Allah Preainaltul: robul este nerecunoscator fata de Domnul sau, iar Allah este martor la aceasta. In acest sens se afla amenintarea si avertizarea aspra pentru cel care este nerecunoscator fata de Domnul sau, prin faptul ca Allah ii este martor.

„Iar iubirea lui”, adica a omului, „pentru avere este puternica”. Adica iubeste mult averea. Iubirea pentru ea este cea care l-a facut sa paraseasca drepturile pe care trebuie sa le implineasca, punand dorinta sufletului sau inaintea multumirii Domnului sau. Toate acestea se intampla fiindca si-a marginit privirea la aceasta lume si a ramas nepasator fata de Viata de Apoi.

De aceea, indemnandu-l sa se teama de Ziua amenintarii, El a spus: „Oare nu stie”, acest om amagit, „ce va fi cand se va rascoli ceea ce se afla in morminte”? Adica atunci cand Allah ii va scoate pe morti din mormintele lor pentru a-i aduna si a-i invia. „Si se va scoate la iveala ceea ce se afla in piepturi”, adica va fi dezvaluit si aratat ceea ce se afla in ele, binele si raul ascunse in piepturi. Taina va deveni publica, iar cele launtrice vor deveni vadite; pe chipurile fapturilor se va arata urmarea faptelor lor.

„Domnul lor, in Ziua aceea, va fi pe deplin cunoscator al lor.” Adica El cunoaste faptele lor vazute si launtrice, ascunse si vadite, si ii va rasplati pentru ele. El a amintit in mod deosebit cunoasterea lor in acea Zi, desi ii cunoaste in orice moment, fiindca aici se are in vedere rasplatirea faptelor, care decurge din cunoasterea si cuprinderea lor de catre Allah.