Traducere în limba română publicată cu permisiune după Athari Archive. Sursa originală: Allah Created For Paradise Its People & He Created For The Fire Its People (Sahih Muslim 2662c).
Al-Qurṭubī explică hadithul:
„Allah a creat pentru Paradis oamenii săi în timp ce ei erau în coapsele taților lor, și a creat pentru Foc oamenii săi în timp ce ei erau în coapsele taților lor”
ca însemnând că Allah cunoaște deja realitatea fiecărei persoane înainte ca ea să se nască.
Așadar, când Profetul ﷺ i-a spus acest lucru Aishei, fie ca Allah să fie mulțumit de ea, scopul a fost să o oprească de la a vorbi cu certitudine despre un copil anume că ar fi dintre oamenii Paradisului fără ca revelația să confirme aceasta.
Aishah رضي الله عنها a spus:
„O pasăre dintre păsările Paradisului. El nu a făcut rău și nu a ajuns la el.”
Al-Qurṭubī explică faptul că ea a spus aceasta deoarece și-a construit înțelegerea pe două principii:
- Fiecare copil se naște pe fitrah Islamului.
- Allah nu pedepsește până când nu este trimis un mesager.
Din aceasta, ea a presupus că acel copil trebuie cu siguranță să fie dintre oamenii Paradisului.
Profetul ﷺ a răspuns:
„Sau altfel decât aceasta?”
Adică: nu vorbi cu certitudine despre lucruri din nevăzut fără revelație.
Apoi el ﷺ a spus:
„Allah a creat pentru Paradis oamenii săi... și a creat pentru Foc oamenii săi...”
Al-Qurṭubī explică aceasta ca referindu-se la cunoașterea veșnică a lui Allah și la decret. Adică Allah știe deja cine va fi în cele din urmă dintre oamenii Paradisului și cine va fi în cele din urmă dintre oamenii Focului.
El a mai explicat hadithul:
„Allah știe cel mai bine ce ar fi făcut ei atunci când i-a creat.”
Adică Allah cunoaște dispoziția și natura pe care a fost creată fiecare persoană și care va fi sfârșitul ei final.
Așadar, punctul principal din explicația lui al-Qurṭubī nu este doar despre copilul însuși. Mai degrabă, este despre a nu fi absolut sigur în privința lucrurilor ascunse fără revelație, deoarece numai Allah cunoaște pe deplin realitatea finală a creației Sale de la început.
2587
De la Ibn ʿAbbās (d. 68 AH), el a spus: Mesagerul lui Allah ﷺ a fost întrebat despre copiii politeiștilor, iar el a spus: „Allah știe cel mai bine ce ar fi făcut ei atunci când i-a creat.” (Relatat de Ṣaḥīḥ al-Bukhārī 1383; Ṣaḥīḥ Muslim 2660; Sunan Abī Dāwūd 4711; Sunan an-Nasāʿī 59/4.)
Și li se va porunci să intre în el; așadar, oricine dintre ei se supune va intra în Paradis, iar oricine dintre ei nu se supune va intra în Foc.
Un grup a spus, iar eu cred că ei nu sunt dintre Ahl as-Sunnah, că ei vor fi într-un barzakh (tărâm intermediar). Motivul diferenței dintre cele trei opinii este diferența relatărilor despre aceasta și contradicția unora dintre ele cu sensul aparent al cuvântului lui Allah Preaînaltul:
وَمَا كُنَّا مُعَذِّبِينَ حَتَّى نَبْعَثَ رَسُولًا
„Noi nu pedepsim până când nu trimitem un mesager.” (al-Isrāʾ 15)
Copilul și nebunul nu înțeleg și nu sunt adresați, deci sunt asemenea animalelor.
Niciun mesager nu a fost trimis către ei, deci ei nu vor fi pedepsiți.
Rezultatul tuturor acestor lucruri, și aceasta este opinia corectă care merge pe fundamentele oamenilor adevărului, este că pedeapsa care urmează taklīf-ului (obligației morale) nu este dată celui care nu a fost obligat.
Apoi Allah Preaînaltul poate pedepsi pe oricine voiește de la început, fără taklīf, fie un copil, fie un nebun, fie altcineva, potrivit madhhabului mālikī; și nu există nicio restricție asupra Lui și nicio hotărâre obligatorie asupra Lui, astfel că El nu ar fi nedrept în nimic din aceasta dacă ar face-o, așa cum am expus în capitolul anterior.
Acest lucru este indicat de cuvântul său din hadithul Aishei: „Într-adevăr, Allah a creat pentru Paradis oamenii săi, iar ei erau în coapsele taților lor, și a creat pentru Foc oamenii săi, iar ei erau în coapsele taților lor.” Am arătat deja că faptele sunt indicatori, nu cauze.
Cuvântul său: „Allah știe cel mai bine ce ar fi făcut ei atunci când i-a creat” înseamnă: Allah știe cel mai bine pe ce dispoziție i-a format și pe ce natură i-a pecetluit. Pe oricine Allah Preaînaltul l-a creat pe dispoziția celor ascultători, acela este dintre oamenii Paradisului; iar pe oricine l-a creat pe dispoziția necredincioșilor, cu împietrire și împotrivire, acela este dintre oamenii Focului. Aceasta este asemenea cu ceea ce a spus despre băiatul lui al-Khiḍr: „El a fost pecetluit, în ziua în care a fost pecetluit, ca necredincios.”
Această răsplată și pedeapsă nu sunt așezate pe taklīf și nu sunt legate de el. Mai degrabă, sunt prin hotărârea cunoașterii Sale și a voinței Sale.
Cât despre cel care a spus că ei sunt în Foc împreună cu tații lor, sprijinul lui este cuvântul: „Ei sunt dintre tații lor.” (Relatat de Musnad Aḥmad, 38/4 și 71; Ṣaḥīḥ Muslim 1745, 28; Sunan Abī Dāwūd 4712; Jāmiʿ at-Tirmidhī 1570.) Nu există dovadă în aceasta din două motive.
Primul este că problema este una de cunoaștere, iar aceasta este o relatare singulară și nu este un text clar în chestiune.
Al doilea este că, chiar dacă acceptăm aceasta, spunem că este în privința regulilor acestei vieți, iar despre aceasta s-a întrebat și din cauza aceasta a venit hadithul. Ei au spus: „O, Mesager al lui Allah, atacăm noaptea locuințele politeiștilor, iar printre ei sunt copiii.” Atunci el a spus: „Ei sunt dintre tații lor.” Aceasta înseamnă în privința permisibilității uciderii într-un atac de noapte și alte lucruri dintre regulile lumești ale taților lor. Allah Preaînaltul știe cel mai bine.
Cuvântul Aishei (d. 58 AH) despre copilul decedat dintre Anṣār, „o pasăre dintre păsările Paradisului”, ea l-a spus doar pentru că l-a construit pe faptul că fiecare nou-născut se naște pe fitrah Islamului și că Allah Preaînaltul nu pedepsește până când nu trimite un mesager; astfel, ea a judecat aceasta prin el, iar Profetul ﷺ i-a răspuns cu ceea ce a menționat.
Cuvântul său: „Ei erau în coapsele taților lor” nu contrazice ceea ce a precedat din cuvântul său că se scrie, în timp ce el este în pântecele mamei sale, nenorocit sau fericit, deoarece am arătat deja că decretul și predestinarea lui Allah se întorc la cunoașterea Sa și la puterea Sa, iar ele sunt veșnice, fără început. Scopul tuturor acestor hadithuri este că decretul lui Allah precedă venirea în existență a lucrurilor create și că Allah Preaînaltul arată din aceasta orice voiește, cui voiește, când voiește, înainte de existența lucrurilor.
2588
De la el, de la Ubayy ibn Kaʿb (d. 30 AH), el a spus: Mesagerul lui Allah ﷺ a spus: „Băiatul pe care al-Khiḍr l-a ucis a fost pecetluit, în ziua în care a fost pecetluit, ca necredincios. Dacă ar fi trăit, i-ar fi împovărat pe părinții lui cu răzvrătire și necredință.” (Relatat de Aḥmad, 121/5; Ṣaḥīḥ Muslim 2661; Sunan Abī Dāwūd 4705 și 4706; Jāmiʿ at-Tirmidhī 3150.)
2589
De la ʿĀʾishah (d. 58 AH), ea a spus: Mesagerul lui Allah ﷺ a fost invitat la janāzah (funeraliile) unui copil dintre Anṣār, iar eu am spus: „O, Mesager al lui Allah, vești bune pentru acesta, o pasăre dintre păsările Paradisului. El nu a făcut rău și nu a ajuns la el.” El a spus: „Sau altfel decât aceasta, o, ʿĀʾishah. Într-adevăr, Allah a creat pentru Paradis oamenii săi, i-a creat pentru el în timp ce ei erau în coapsele taților lor, și a creat pentru Foc oamenii săi, i-a creat pentru el în timp ce ei erau în coapsele taților lor.” (Relatat de Aḥmad, 208/6; Ṣaḥīḥ Muslim 2662, 31; Sunan Abī Dāwūd 4713; Sunan an-Nasāʿī 57/4; Sunan Ibn Mājah 82.)
Al-Mufhim limā Ashkala min Talkhīṣ Kitāb Muslim de Abū al-ʿAbbās al-Qurṭubī 6/678-679