وعن أبي حمزة أنس بن مالك الأنصارى خادم رسول الله صلى الله عليه وسلم، رضي الله عنه قال: قال رسول الله صلى الله عليه وسلم : " لله أفرح بتوبة عبده من أحدكم سقط على بعيره وقد أضله في أرض فلاة " ((متفق عليه)).
وفى رواية لمسلم: لله أشد فرحا بتوبة عبده حين يتوب إليه من أحدكم كان على راحلته بأرض فلاة، فانفلتت منه وعليها طعامه وشرابه فأيس منها، فأتى شجرة فاضطجع في ظلها، وقد أيس من راحلته، فبينما هو كذلك إذا هو بها، قائمة عنده ، فأخذ بخطامها ثم قال من شدة الفرح: اللهم أنت عبدي وأنا ربك، أخطأ من شدة الفرح".
Abu Hamzah Anas bin Malik Al-Ansari (RadhiAllahu 'anhu), slujitorul Trimisului lui Allah (ﷺ), a relatat că Trimisul lui Allah (ﷺ) a spus: "Allah se bucură mai mult de căința robului Său decât se bucură unul dintre voi când își găsește cămila după ce o pierduse într-un ținut pustiu." Într-o relatare a lui Muslim: "Allah se bucură mai mult de căința robului Său, atunci când acesta se căiește la El, decât unul dintre voi care se afla pe cămila sa într-un ținut pustiu, iar aceasta i-a scăpat, având pe ea mâncarea și băutura lui. După ce și-a pierdut speranța, a ajuns la un copac și s-a întins la umbra lui, deznădăjduit în privința cămilei sale. Pe când era astfel, iată că ea stătea lângă el. A apucat-o de căpăstru și, din bucurie foarte mare, a spus greșit: «O, Allah, Tu ești robul meu și eu sunt Domnul Tău.» A greșit din pricina bucuriei intense."