Ibn Taymiyyah dovedește venirea Profetului Muhammad ﷺ în Isaia 9, 42 și 49

Profețiile din Isaia legate de Muhammad ﷺ și de Makka

Isaia 9:6

Ibn Taymiyyah spune că acest verset se referă la Muhammad ﷺ ca Sigiliul Profetului.
Semnul Profetiei de pe umărul său corespunde descrierii lui Isaia.
Nici Solomon, nici Mesia nu au avut acest semn.
Expresia „Pe tronul lui David” înseamnă moștenirea profeției și a conducerii de la fiii lui Israil.

Isaia 42:11

Descrie Umma lui Muhammad ﷺ.
Menționează poporul lui Qedar (fiul lui Ismail), dintre ai cărui descendenți a venit Muhammad ﷺ prin tribul Mudar.
Profeția despre glorificare și ridicarea vocilor s-a împlinit doar după trimiterea lui Muhammad ﷺ.

Isaia 49:16–21

Ibn Taymiyyah aplică acest pasaj asupra Mekkei, nu asupra Baytului al-Maqdis.
Zidurile sale sunt întotdeauna păzite; pelerinii și locuitorii sunt „copiii” ei.
Asupritorii sunt alungați, așa cum s-a întâmplat cu Oamenii Elefantului.
Spre deosebire de Bayt al-Maqdis, care a fost distrus de mai multe ori, Makka a rămas mereu locuită și onorată.
Allah a promis să pedepsească pe oricine intenționează să devieze în ea (al-Ḥajj 25).
„Marea mulțime de copii” se referă la nenumărații pelerini care o vizitează și la cei care se întorc spre ea în rugăciune — mult mai numeroși decât cei ai Bayt al-Maqdisului.

isaiah1

isaiah2

Isaia 9:6

Profetul Isaia, pacea fie asupra lui, a spus, menționând în mod explicit Sigiliul Profetiei: „Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat; și domnia va fi pe umărul lui; și numele lui va fi numit: Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Părinte veșnic, Domn al păcii.” (Isaia 9:6)

Ei au spus: Cuvântul „Archon” în limba Evangheliei înseamnă „cel mare”, iar archonii sunt cei venerați. Când Mesia a vindecat un om posedat de jinni, evreii au spus: „Acesta nu scoate diavolii din oameni decât prin Archonul diavolilor”, adică prin conducătorul lor.

Mesia a spus în Evanghelie: „Archonul lumii va fi judecat”, adică Iblis sau marele rău dintre oameni. L-a numit „dumnezeu” în sensul în care Tora spune: „Allah l-a făcut pe Moise un dumnezeu pentru Faraon”, adică un conducător și stăpân asupra lui, precum a spus Dawud celor mari din poporul său: „Voi sunteți dumnezei”.

Astfel, Isaia a mărturisit adevărul Profetiei lui Muhammad ﷺ și l-a descris prin semnul său cel mai evident — semnul de pe umărul său.

Pe viața mea, Solomon nu a avut acest semn, nici Mesia. Și l-a descris ca „șezând pe tronul lui David”, adică va moșteni de la fiii lui Israil profeția și conducerea lor și le va lua stăpânirea.

Isaia 42:11

Isaia a spus, descriind Umma lui Muhammad ﷺ: „Să strige de bucurie pustia și cetățile ei; satele lui Qedar să ridice glasul; locuitorii din Sela să cânte de veselie și să strige de pe vârfurile munților.” (Isaia 42:11)

Qedar este fiul lui Ismail, după acordul savanților, iar Rabiʿah și Mudar sunt dintre descendenții săi. Muhammad ﷺ provine din Mudar.

Această umplere a pământului cu glorificare nu s-a întâmplat decât după trimiterea lui Muhammad ﷺ.

Isaia 49:16–21

Isaia a spus, referindu-se la Makka: „Iată, te-am săpat pe palmele Mele; zidurile tale sunt necontenit înaintea Mea. Zidirile tale se grăbesc; dărâmătorii și pustiitorii tăi pleacă de la tine. Ridică-ți ochii împrejur și vezi: toți se adună, vin la tine. Așa cum trăiesc, zice Domnul, pe toți îi vei îmbrăca asemenea unei podoabe și îi vei lega ca o mireasă.”

„Ținuturile tale pustiite și pustiurile tale vor fi prea strâmte pentru locuitorii tăi, iar cei care te-au înghițit vor fi departe. Fiii lipsirii tale îți vor zice: «Locul este prea strâmt pentru mine, fă-mi loc să locuiesc!» Atunci vei zice în inima ta: «Cine mi-a născut aceștia? Eram lipsită de copii, stearpă, surghiunită și lepădată — dar cine i-a crescut pe aceștia? Iată, eram singură; de unde au venit ei?»”

Ei au spus: Acesta este un text clar al lui Isaia despre Kaʿbah — cea pe care Allah a îmbrăcat-o cu veșminte de mătase și a încredințat-o califilor și regilor săi.

Makka este cea căreia Allah i-a dat „copii”, adică pelerinii și locuitorii săi. Și tot Makka este cea care a alungat din ea pe oricine a încercat s-o atace sau s-o distrugă.

Ea a rămas mereu onorată, sacră, protejată, neatinsă de umilința oamenilor. Chiar și Oamenii Elefantului, când au dorit s-o atace, Allah i-a pedepsit cu pedeapsa bine cunoscută. A rămas locuită și vizitată din vremea lui Ibrahim al-Khalil, pacea fie asupra lui.

Spre deosebire de Bayt al-Maqdis, care a fost distrus în repetate rânduri, golit de locuitori și cucerit de dușmani.

Declarația referitoare la umilirea celor care o atacă se aplică Kaʿbei, nu Baytului al-Maqdis.

Allah Cel Preaînalt a spus: ﴾وَمَن يُرِدْ فِيهِ بِإِلْحَادٍ بِظُلْمٍ نُذِقْهُ مِنْ عَذَابٍ أَلِيمٍ﴿ — „Și oricine va intenționa în ea o deviere prin nedreptate, îl vom face să guste o pedeapsă dureroasă.” (al-Ḥajj 25)

Al-Ḥajjāj ibn Yūsuf (d. 95 H) a avut respect pentru Kaʿbah și nu a aruncat cu catapulta asupra ei, ci l-a vizat doar pe ʿAbdullāh ibn al-Zubayr (d. 73 H).

Cât despre „marea mulțime de copii”, adică cei care fac Ḥajj la ea și cei care se întorc spre ea în rugăciune, ei sunt de multe ori mai numeroși decât cei ai Bayt al-Maqdisului.

Jawāb al-Ṣaḥīḥ (5/260–265)