Jizyah explicată

Începem cu explicația lui Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah: scopul jizyah și al ṣighār (supunerea) este protejarea vieții non-musulmanilor aflați sub autoritate musulmană. Spada nu se ridică împotriva lor pentru simpla necredință și nici plata jizyah nu îi salvează de pedeapsa din Viața de Apoi; ci reglementarea urmărește oprirea răului, a agresiunii și a împiedicării altora să intre în Islam. Acest rău este înlăturat prin ṣighār și jizyah, în cadrul unui pact care îi împiedică să folosească mâna sau limba spre vătămarea musulmanilor. Deoarece ei nu luptă, musulmanii luptă pentru ei și le apără viața și averea. În schimb, de la ei se ia jizyah, care sprijină pe cei ce luptă în calea lui Allah. În realitate, aceasta este o formă de bunăvoință față de ei.

Cuvântul jizyah provine din rădăcina „a da ca răsplată”, asemenea lui diyya (prețul sângelui). Cuantumul ei se corelează cu beneficiul; fiind o plată prin care se obține protecția și se împlinește ceea ce li se cere, se numește jizyah.

Savanții au diferit dacă suma este fixată de Sharī‘ah sau lăsată aprecierii conducătorului. Opinia mai puternică: nu e fixată; depinde de ceea ce imamul socotește benefic și de ceea ce non-musulmanii consimt să plătească.

Traducere (rezumat): Scopul jizyah și al ṣighār este protejarea vieții; nu s-a recurs la sabie din pricina necredinței și nici pentru a-i salva de pedeapsa de Apoi, ci pentru a opri agresiunea. Prin ṣighār și pact, ei nu mai pot face rău cu mâna sau cu limba; musulmanii luptă în locul lor și îi apără. Ce se ia de la ei se întoarce în sprijinul celor care luptă în calea lui Allah — o binefacere pentru ei.

Ibn Taymiyyah (d. 728 H), Majmū‘ al-Fatāwā 20/101: „Pedepsele lumești nu măsoară gravitatea păcatelor, căci lumea nu e locul răsplătirii; ele urmăresc oprirea corupției și agresiunii… De aceea, necredincioșilor dhimmi li s-a permis să rămână plătind jizya, deși păcatul necredinței lor e mai mare — prin consens — decât al celui executat pentru adulter sau omor.”

Jizyah: definiție, sens, cuantum. Termenul derivă din jazā’ („contravaloare”). Ca și diyya („prețul sângelui”), indică o plată datorată. „Plățile la termen” sunt numite și ‘iṭāwah (tribut) ori muwadda (plată dată). Astfel, este o obligație pecuniară „până ce dau ceea ce li se cuvine”.

Ibn al-Qayyim (d. 751 H), Ahkām Ahl adh-Dhimmāh 1/79: „Când dau jizya cu mâna lor, în supunere, folosul e pentru ambele părți: musulmanii primesc avere ce întărește Islamul iar necredința e umilită; pentru necredincioși, supraviețuirea păstrează nădejdea de a îmbrățișa Islamul când văd semnele și dovezile; unii dintre ei intră negreșit în Islam, iar aceasta este mai iubită de Allah decât omorârea lor.”

Ibn Taymiyyah (d. 728 H), Majmū‘ al-Fatāwā 19/253: „Jizya și diyya derivă din jazā’ — ceva plătit… Savanții au diferit dacă jizya are cuantum fix sau e lăsată imamilor; corect este că nu e fixă, ci după interes și consimțământ.”

Qaʿidah Mukhtaṣar fī Qiṭāl al-Kuffār (Ibn Taymiyyah), pp. 214–216

Urmează pasaje ample din Ahkām Ahl adh-Dhimmāh (Ibn al-Qayyim) despre regulile pentru Ahl al-Kitāb privind plata impozitului sub conducere musulmană — pentru a înțelege practic cum funcționează jizya.

Întrebare adresată lui Shams ad-Dīn (Ibn al-Qayyim): despre modalitatea impunerii jizyei asupra celor aflați sub dhimmah în țările musulmane, motivul instituirii, sumele pentru bogați, mijlocii și săraci, pragurile acestor categorii; dacă imamul e răsplătit pentru proporționarea sumelor după starea oamenilor; dacă se ia de la toți la fel sau diferențiat.

Răspuns: Motivația impunerii — cuvântul lui Allah: Luptați împotriva celor care nu cred în Allah și în Ziua de Apoi… dintre cei cărora li s-a dat Cartea, până ce plătesc jizya cu mâna lor, în supunere. (At-Tawbah 9:29)

De la cine se ia? Consens între juriști: de la Ahl al-Kitāb și de la magieni (zoroastrieni). (Trimiteri: al-Shāfiʿī, al-Umm 4/181–182; Abū ʿUbayd, al-Amwāl pp. 34–45; Abū Yūsuf, al-Kharāj p. 122; Ibn Ḥazm, al-Muḥallā 7/345–346; al-Māwardī, al-Aḥkām as-Sulṭāniyyah p. 181; etc.)

Ahkām Ahl adh-Dhimmāh, pp. 79–80

De ce Profetul nu a luat jizya de la idolatri?

Jizya nu s-a luat de la idolatri deoarece versetul despre jizya a fost revelat în anul 9 H (expediția Tabūk), după ce Peninsula Arabă intrase deja în Islam — idolatria dispăruse practic, neexistând ocazie de a o impune asupra lor. Înainte de aceasta, Profetul ﷺ a combătut idolatrii, care aveau opțiunea Islamului sau a confruntării armate. După revelarea versetului jizyei, el s-a aplicat celor ce rămâneau în necredință (creștini, magieni) încă neînfrânți ori neconvertiți.

Nu trebuie spus că jizya s-ar limita doar la Ahl al-Kitāb: Coranul a poruncit lupta cu Ahl al-Kitāb până la plata jizyei, iar Sunnah a ordonat lupta cu politeiștii până la plata ei. Profetul ﷺ a luat-o de la magieni (adoratori ai focului), care nu sunt considerați Ahl al-Kitāb; dacă ar fi fost, ʿUmar nu ar fi ezitat asupra statutului lor. Faptul istoric că s-a luat de la magieni arată că nu există diferență esențială față de idolatri — motivul pentru care nu s-a luat de la idolatrii arabi a fost pur cronologic: la Tabūk nu mai existau astfel de comunități în Ḥijāz.

Ahkām Ahl adh-Dhimmāh, pp. 89–90

De ce se impune jizya?

Chestiunea se întoarce la o întrebare-cheie: a fost instituită jizya ca protecție a vieții sau ca umilire a necredinței (pedeapsă)?

Viziunea 1 (protecție): faptul că asigură protecție pentru cei cu necredință „mai ușoară” (Ahl al-Kitāb) nu implică automat extinderea asupra tuturor categoriilor.
Viziunea 2 (umilire): scopul este arătarea decăderii necredinței și supunerea adepților ei; nu se limitează la Ahl al-Kitāb, ci e general.

Cei din a doua tabără invocă finalul versetului 9:29 („…până ce plătesc cu mâna lor, fiind umiliți”) și analogia cu sclavia: dacă e permisă menținerea în robie a necredincioșilor, cu atât mai mult menținerea sub jizya.

Ahkām Ahl adh-Dhimmāh, pp. 105–106

„Jizya ca umilire publică” — opinie minoritară respinsă

Pretenția că jizya trebuie colectată cu ritualuri umilitoare (a face dhimmi să se încline, să fie loviți etc.) nu are temei. Opinia majoritară: jizya se colectează cu blândețe, precum orice datorie financiară — așa au procedat Profetul ﷺ și califii. Sensul corect al ṣighār este „supunerea la Sharī‘ah”.

ʿUmar رضي الله عنه a acceptat pentru triburi arabe creștinate (Tanūkh, Bahra, Banū Taghlib) plata a dublul cotei de zakāt în loc de jizya (schimbând doar denumirea), întrucât se împotriveau numelui. Nimeni dintre Companioni nu a obiectat, așa încât decizia a devenit precedent. Dacă un grup cere ca plata să se numească „caritate”, imamul poate accepta dacă este în interesul statului; fondurile rămân totuși încadrate la jizya, cu minimul de un dinar per cap și posibilitatea majorării.

Rezumat după Rawḍat al-Ṭālibīn (an-Nawawī 10/315–318): dacă umilirea ar fi scop, dhimmi n-ar putea mandata un musulman să plătească; însă opinia mai puternică este că obiectivul este încasarea datoriei și supunerea. „Ritualurile” de umilire nu au bază fiabilă și contrazic practica Profetului ﷺ și a califilor.

Imami ca an-Nawawī și Ibn Qudāmah au respins ferm inovațiile umilitoare; au subliniat colectarea corectă și blândă a jizyei. (Vezi și: al-Buhūtī, al-Jihād fī al-Islām, p. 133)

Valoarea istorică a dinarului și a dirhamului

1 dinar ≈ 4,25 g aur
1 dirham ≈ 2,975 g argint

În secolul VII, raportul curent era ~1 dinar : 10 dirhami (cu variații). Pentru o echivalare intuitivă, folosim „puterea de cumpărare” a bunurilor de bază:

1 dinar (4,25 g aur) cumpăra adesea:
- o oaie, sau
- hrană pentru câteva zile pentru o familie.
Astăzi aproximativ:
- o oaie: $250–$300 USD / £190–£230 GBP
- hrană de bază pentru o săptămână: ~$150 USD / £120 GBP

Echivalări orientative (putere de cumpărare):

1 dinar ≈ $200–300 USD / £150–£230 GBP
1 dirham ≈ $20–30 USD / £15–£23 GBP

Tarife de jizyah pe madhhab (cu echivalente moderne)

Aș-Șāfi‘ī

Minim: 1 dinar
≈ $250 USD / £190 GBP.
Poate fi mărit de imam dacă e nevoie.

Mālikī

4 dinari sau 40 dirhami
≈ $1000–1200 USD / £760–£920 GBP
Se pot face reduceri pentru bătrâni, săraci, neputincioși.

Ḥanafī

Pe trei trepte de venit:

Bogați: 48 dirhami = $960–1440 USD / £720–£1100 GBP
Mediu: 24 dirhami = $480–720 USD / £360–£550 GBP
Săraci: 12 dirhami = $240–360 USD / £180–£275 GBP

Aḥmad ibn Ḥanbal

Patru relatări:

Păstrează tarifele lui ʿUmar neschimbate.
Imamul poate ajusta.
Se poate mări, dar nu reduce.
Yemen: rămân tarifele locale.

It is not permissible să împovărezi dhimmi-ul; interdicția torturii, bătăii și închisorii

Narațiuni arată avertismentul Profetului ﷺ că Allah îi va pedepsi în Ziua Învierii pe cei care chinuiesc oamenii în lume. Exemple din Palestina și Yemen: unii au expus oamenii la soare ori i-au asprit la colectare; companionii au interzis asemenea abuzuri invocând hadithul: „Allah îi va pedepsi în Ziua Învierii pe cei ce chinuiesc oamenii.”

ʿUmar a fost atent să nu împovăreze oamenii cu jizya sau kharaj; se asigura că nu se folosesc bice ori forța. ʿAlī a fost exigent în colectarea corectă, dar a poruncit blândețe: să nu se vândă măgari, vite sau îmbrăcămintea de sezon; să se accepte echivalente în bunuri. Muʿādh în Yemen și ʿUmar au acceptat uneori bunuri (țesături, cămile) în locul banilor, spre ușurare.

ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz a scris că jizya se ia doar de la cei capabili; bătrânii fără putere de muncă se întrețin din Bayt al-Māl. Accentul general: dreptate și blândețe.

Hadithuri și relatări-cheie (rezumat tradus):

Hishām ibn Ḥakīm: „Am auzit pe Mesagerul lui Allah ﷺ spunând: Allah îi va pedepsi în Ziua Învierii pe cei ce chinuiesc oamenii în această lume.”
ʿUmar, văzând sume mari: „Îmi e teamă că i-ați ruinat pe oameni.” – „Am luat doar ceea ce este limpede, fără bice.”
Instrucțiunile către colectori: blândețe, acceptarea echivalentelor, fără confiscări abuzive.

Ahkām Ahl adh-Dhimmāh, pp. 139–145

Când devine scadentă jizya?

Opinia majoritară (Aḥmad, aș-Șāfiʿī): scadența la sfârșitul anului; nu se cere înainte.

Abū Ḥanīfah: devine datorată la începutul anului și se colectează lunar. A considerat jizya pedeapsă pură: dacă rămâne neachitată mai mulți ani, „se contopește”, iar trecerea la Islam sau decesul înainte de plată o anulează retroactiv (Abū Yūsuf și Muḥammad au disociat aici, cerând totuși plata restantă).

Argumentele majorității: obligațiile anuale recurente (zakat, diyyah) scadente la final de an; practica Profetului ﷺ și a califilor: încheiere de pacte, trimitere de colectori la termen; acceptarea obligației oprește lupta, chiar înainte de plata efectivă.

Ahkām Ahl adh-Dhimmāh, pp. 146, 148–149

Cine plătește jizya? – și interdicția omorârii femeilor și copiilor

Consensul celor patru imami: doar bărbații adulți (liberi) datorează jizya. Femeile și copiii sunt excluși.
Scrisoarea Profetului ﷺ către Muʿādh în Yemen: „Se ia un dinar de la fiecare bărbat adult.”
Interdicția omorârii femeilor și copiilor: numeroase hadithuri autentice; Profetul ﷺ a condamnat descoperirea unei femei ucise într-o bătălie: „Nu era luptătoare.” A poruncit: „Nu omorâți femei, copii, bătrâni… Faceți bine, căci Allah iubește pe cei binefăcători.”

Ahkām Ahl adh-Dhimmāh, pp. 149–154

Femeile nu plătesc jizya

Nu le este datorată; pot dărui voluntar, dar nu se înregistrează ca jizya.
Dacă cer intrare în teritoriul islamic pentru protecție, primesc dhimmah fără plată; doar acceptă aḥkām-ul islamic.
Dacă li s-a perceput din greșeală, se restituie.
O cetate cu doar femei asediate primește tratament de protecție fără plată și fără înrobire.

Ahkām Ahl adh-Dhimmāh, p. 156

Jizya nu se ia de la săraci (incapabili)

Majoritatea: nu există jizya asupra celui incapabil să plătească. Principiu: „Allah nu împovărează un suflet decât cu ceea ce poate duce.” ʿUmar o impunea doar celui care poate munci. Nu există obligație fără capacitate, nici interdicție în necesitate.

Opinia că ar rămâne ca „datorie civilă” până când poate plăti este respinsă aici: nu e vorba de datorii interumane, ci de obligație religioasă condiționată de capacitate. Nu e „chiriei” pentru locuire; ʿUmar chiar a susținut financiar unii ne-musulmani nevoiași din Bayt al-Māl.

Ahkām Ahl adh-Dhimmāh, pp. 159–160

Excepții în rândul Ahl al-Kitāb (de la care nu se ia jizya)

Nu se impune bătrânilor, invalizilor gravi, orbilor, bolnavilor cronici fără speranță de vindecare — chiar dacă au avere — pe motiv că nu luptă și nu sunt țintă legitimă a luptei, asemenea femeilor și copiilor. Aceasta este poziția lui Aḥmad, Abū Ḥanīfah, Mālik și o opinie a lui aș-Șāfiʿī (în cealaltă opinie el o vede ca „chiriei” – motiv pentru care ar cere plata, dar această viziune este mai slabă).

Ahkām Ahl adh-Dhimmāh, p. 161

Shaykh Ibn ʿUthaymīn: viețile dhimmi-lor sunt sacre sub Sharī‘ah

„Viața pe care Allah a făcut-o sacră” (al-Isrāʾ 17:33) înseamnă interdicția omorului — cu excepția dreptății legale. Patru categorii au protecție: credinciosul, dhimmi-ul, muʿāhid-ul (tratat) și mustaʾmin-ul (vizitator cu protecție temporară). Tratatul de pace poate fi cu orice ne-musulmani; iar, în opinia mai puternică, și dhimmah se poate acorda tuturor ne-musulmanilor.

al-Qawl al-Mufīd ʿalā Kitāb at-Tawḥīd, p. 499

Al-Qurṭubī: jizya se ia doar de la bărbați combatanți

„Cuvintele Coranului: Luptați… până ce dau jizya (9:29) indică faptul că jizya îi privește pe cei ce luptă — bărbații adulți liberi. Nu se ia de la sclavi (nu dețin proprietate), femei și copii.”

Tafsīr al-Qurṭubī 10/166

Notă: imaginile inserate sunt scanuri ale pasajelor citate, pentru studiu și verificare.