Fișa participantului · Sesiunea 2

Atunci când Domnul nostru Preaînaltul a poruncit bunătatea și binefacerea față de părinți, a dat porunca într-o formă generală, care cuprinde orice fel de bunătate și binefacere, prin vorbe și prin fapte. Mai mult, caracterul ei general arată că părinților li se cuvin cea mai deplină bunătate și cea mai înaltă binefacere. Cum să fie altfel, când rangul lor este măreț și dreptul lor însemnat? De aceea, lor li se cuvin o însoțire frumoasă, o purtare bună, vorbe alese și grija pentru drepturile lor într-o măsură care nu i se cuvine altcuiva. Ei au întâietate și partea cea mai deplină în toate acestea. În cele două Ṣaḥīḥ-uri se relatează de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — că un bărbat l-a întrebat pe Profet, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa:

مَنْ أَحَقُّ النَّاسِ بِحُسْنِ صَحَابَتِي؟ قَالَ: أُمُّكَ. قَالَ: ثُمَّ مَنْ؟ قَالَ: ثُمَّ أُمُّكَ. قَالَ: ثُمَّ مَنْ؟ قَالَ: ثُمَّ أُمُّكَ. قَالَ: ثُمَّ مَنْ؟ قَالَ: ثُمَّ أَبُوكَ.

„«Cine dintre oameni are cel mai mare drept la buna mea purtare?» El a răspuns: «Mama ta.» A întrebat: «Apoi cine?» A răspuns: «Tot mama ta.» A întrebat: «Apoi cine?» A răspuns: «Tot mama ta.» A întrebat: «Apoi cine?» A răspuns: «Apoi tatăl tău.»”^bw-n04

Abū Hurayrah; al-Bukhārī și Muslim

Gândește-te — Allah să te ocrotească — cum le-a acordat el, pacea și binecuvântările fie asupra sa, părinților dreptul cel mai înalt și partea cea mai deplină din însoțirea frumoasă, purtarea bună și vorbele alese. Unii oameni, când își întâlnesc prietenii și stau cu colegii și tovarășii lor, aleg pentru ei cele mai plăcute vorbe, cea mai bună purtare și cele mai înalte maniere; dar când se întâlnesc cu părinții lor sau cu unul dintre ei, nu le oferă nimic din toate acestea! La unii, părinții ajung chiar la capătul listei, ultimii socotiți îndreptățiți. Aceasta este josnicie deplină, un caracter rău, o purtare urâtă și o răsturnare a împlinirii drepturilor și îndatoririlor.

În Măreața Sa Carte, Allah, Preaputernicul și Mărețul, poruncește respectarea acestui drept — adică buna însoțire a părinților — chiar atunci când ei nu cred în Allah și îl cheamă pe fiul lor să-I asocieze parteneri, după cum spune El:

وَإِن جَـٰهَدَاكَ عَلَىٰٓ أَن تُشْرِكَ بِى مَا لَيْسَ لَكَ بِهِۦ عِلْمٌ فَلَا تُطِعْهُمَا ۖ وَصَاحِبْهُمَا فِى ٱلدُّنْيَا مَعْرُوفًا

„Dacă amândoi se străduiesc să te facă să-Mi asociezi ceva despre care nu ai nicio știință, nu le da ascultare, dar însoțește-i în această lume cu bunătate.”

Coran, Luqmān 31:15 — fragment

El a poruncit buna lor însoțire chiar în această situație: când nu cred în Allah și își cheamă fiul să-I asocieze parteneri. Atunci cum stau lucrurile când cei doi părinți sunt credincioși, drepți, evlavioși și temători de Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul? Fără îndoială, rangul lor este și mai înalt, chestiunea și mai însemnată, iar îndatorirea și mai mare.

Cine meditează la hadithurile Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa — numeroase în această privință — înțelege înalta însemnătate și rangul acestei îndatoriri. În Sunan Abī Dāwūd se relatează că un bărbat a venit la Profetul lui Allah, binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa, pentru a emigra, și a spus:

جِئْتُ أُبَايِعُكَ عَلَى الْهِجْرَةِ وَتَرَكْتُ أَبَوَيَّ يَبْكِيَانِ. فقال عليه الصلاة والسلام: ارْجِعْ إِلَيْهِمَا فَأَضْحِكْهُمَا كَمَا أَبْكَيْتَهُمَا.

„«Am venit să-ți depun jurământul de credință pentru emigrare și i-am lăsat pe părinții mei plângând.» El, pacea și binecuvântările fie asupra sa, i-a spus: «Întoarce-te la ei și fă-i să râdă, așa cum i-ai făcut să plângă.»”^bw-n05

Sunan Abī Dāwūd și an-Nasāʾī

Gândește-te: acest bărbat a venit să emigreze la Profet, pacea și binecuvântările fie asupra sa, iar emigrarea aceasta însemna să rămână alături de cel mai de seamă dintre oameni și să-l însoțească pe înaintașul celor dintâi și al celor de pe urmă, binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa. Totuși, el i-a poruncit să se întoarcă la părinții săi și să-i facă să râdă. Un alt bărbat a venit la Profet pentru a lupta pe calea lui Allah, iar Trimisul lui Allah i-a spus:

أَحَيٌّ وَالِدَاكَ؟ قَالَ: نَعَمْ. قَالَ: فَفِيهِمَا فَجَاهِدْ.

„«Părinții tăi sunt în viață?» El a răspuns: «Da.» Atunci i-a spus: «Dedică-le lor strădania ta.»”^bw-n06

Al-Bukhārī și Muslim

El, pacea și binecuvântările fie asupra sa, a socotit astfel bunătatea și binefacerea față de părinți drept o formă de strădanie pe calea lui Allah.