Să-i faci bine și să-l ferești de rău

Drepturile pe care trebuie să le respectăm față de vecin se reunesc în două lucruri mărețe:

Primul: să se îngrijească să-și cinstească vecinul și să-i facă bine, cu tot ceea ce cuprind aceste cuvinte. În cele două Ṣaḥīḥ-uri se relatează de la Abū Hurayrah că Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa, a spus:

مَنْ كَانَ يُؤْمِنُ بِاللهِ وَاليَوْمِ الآخِرِ فَلْيُكْرِمْ جَارَهُ.

„Cine crede în Allah și în Ziua de Apoi să-și cinstească vecinul.”^hj-n02

Al-Bukhārī și Muslim

Într-o altă relatare, el, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa, a spus:

فَلْيُحْسِنْ إِلَى جَارِهِ.

„Să se poarte cu bunătate față de vecinul său.”^hj-n03

Muslim

Cinstirea și binefacerea sunt două cuvinte mărețe și două îndatoriri însemnate. Fiecare musulman trebuie să le acorde toată grija față de vecinul său, cinstindu-l și făcându-i bine.

Hadithul poruncește cinstirea și binefacerea fără să precizeze un anumit fel al acestora, pentru a cuprinde orice cinstire și orice binefacere cu putință. Astfel, el deschide o cale de întrecere între robii credincioși ai lui Allah: fiecare să-i facă bine vecinului și să-l cinstească atât cât îi stă în putere. Cu cât binefacerea și cinstirea sporesc, cu atât răsplata este mai mare, căci această cinstire și această binefacere țin de credința în Allah, Cel Măreț și Preaînalt, și în Ziua de Apoi.

Al doilea lucru: să se străduiască să nu-i pricinuiască vecinului nicio vătămare, nici prin vorbe, nici prin fapte. Să se ferească pe deplin de aceasta, fiindcă ar însemna să nesocotească dreptul vecinului, să-i facă rău și să se expună pedepsei lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul.