Bunătatea față de părinți după moartea lor

Bunătatea față de părinți nu se încheie odată cu moartea lor sau a unuia dintre ei. Moartea tatălui ori a mamei nu înseamnă sfârșitul sau întreruperea acestei bunătăți. Ușa rămâne deschisă, iar posibilitățile de a le face bine după moarte rămân numeroase: mai ales prin multe rugi pentru ei, prin cererea iertării lor, prin milostenia oferită în numele lor, prin ḥajj și ʿumrah, prin păstrarea legăturilor cu prietenii lor, cu rudele și cu cei pe care îi iubeau, prin împlinirea dispozițiilor lor testamentare, achitarea datoriilor și respectarea drepturilor lor rămase. Toate acestea sunt căi deschise și accesibile de a le face bine părinților după moarte. În hadith, el, pacea și binecuvântările fie asupra sa, spune:

إِذَا مَاتَ الْإِنْسَانُ انْقَطَعَ عَنْهُ عَمَلُهُ إِلَّا مِنْ ثَلَاثَةٍ: إِلَّا مِنْ صَدَقَةٍ جَارِيَةٍ، أَوْ عِلْمٍ يُنْتَفَعُ بِهِ، أَوْ وَلَدٍ صَالِحٍ يَدْعُو لَهُ.

„Când omul moare, faptele sale se întrerup, în afară de trei: o milostenie cu folos continuu, o știință de care oamenii se folosesc sau un copil drept care se roagă pentru el.”^bw-n09

Muslim